ANIVERSARE literară în decembrie. ION AVRAM, poetul prozator, inginer cu nostalgia satului

Mâine, prozatorul Ion Avram merge la serviciu, seara asta, la Cenaclul „Noduri şi Semne”, unde de ani buni este recunoscut drept bun staroste. Om de cuvânt! Este unul dintre cei vechi, cu un stil ca o „bijuterie narativă” – aşa îl caracteriza prozatorul Theodor Parapiru într-o prefaţă la o carte a scriitorului născut, în 1951, în satul răzeşesc Cudalbi. Prozatorul Dimitrie Lupu, starostele literar precedent, preciza că, venind din modernismul  târziu,  Avram are „descrierea lirică, fraza scurtă”; dădea şi rânduri-exemplu: „Copacii, gardul viu, iarba, zidurile, aerul, lumina. Şi ploaia care nu mai vine. Gândul lui despre ploaia care nu mai vine”. Debut editorial, 1996, cu romanul faulknerian „Aşteaptă-ne, Lazăre” - Editura Noduri şi Semne.

„Se impune ca un prozator viguros, cu modalităţi originale de expresie” („Dicţionarul Scriitorilor Gălăţeni”, de Zanfir Ilie). Un meşter Manole (inginer constructor, în facultate a frecventat cenaclul Junimea) căruia nu i s-au prăbuşit zidurile, ci a renunţat să le mai ridice fizic, atras de războiul pentru apărarea naturii – a ajuns comisar de mediu. Un om cu credinţă – se închină înainte de a începe! Om milos, prieten aproape de toţi, cu răbdare. Hâtru. „Multum, sed multa” - a publicat puţin şi bine: umor caragialian şi teatral, dar şi lirism sfâşietor în proza scurtă: „Zgomotul şi hârtia”, Editura Vinea. „Aşteaptă-ne, Lazăre”, Ed. Noduei şi Semne. „Prin văile Golgotei”, roman reeditat la Dacia Cluj. Va fi urmat de romanul „Fluviul de piatră” – titlu probabil. O trilogie! Sat şi oraş. Realism magic, realism şi poezie. Ultimul, la un nivel absolut internaţional, îi mai lipseşte câţiva centimetri din cheia de boltă şi îl termină.

Şi criticul Viorel Ştefănescu observa: „el reuşeşte memorabile pagini de poem în proză”.