Publicitate (reproşuri de iarnă)

Nu mai răspunzi? nu ştii? nu poţi? nu vrei?
nu (ţi)-a ajuns ultima mea scrisoare?
eşti ocupată cu duşmanii mei?
eşti supărată? dormi? ţi-i noaptea mare?

Nu mai răspunzi!... (nu merit, sunt convins!...
de fapt, eu nu ţi-am spus nici o-ntrebare!)...
Pot să te-anunţ că pe aici a nins
din ce în ce mai mult, mai alb, mai tare!

Pot să te-anunţ că stau încremenit
de-atâta dor şi frig şi frumuseţe,
stau îngheţat, stau sfinx, stau infinit...
dar sufletul nu poate să-mi îngheţe!

Nordul se-ntâmplă chiar în jurul meu
şi viscoleşte-n starea lui firească,
mă-ndură lăcrămând şi foarte greu
fiindcă n-are cum să mă-ncălzească!

Pot să te-anunţ că nu am întrerupt
nici o tandreţe, nici o legătură...
nici cu deasupra, nici cu dedesubt...
cred că de asta vremea mă îndură!

Cred că de asta timpu-mi stă în ceas
şi-l văd că nu se-ncumetă să treacă
peste-ntâmplarea mea, care-a rămas
fantomă proastă, singură şi-ntreagă!

Pot să te-anunţ că nu mai pot să mor!...
trăiesc aşa, în ilegalitate,
fără permis, alb-negru, nu color...
(n-am cheag de-apucături aristocrate!

Pot să te-anunţ că toţi m-au părăsit:
şi strâmbi şi drepţi şi sfinţi şi robi şi roabe...!...
(trăiesc aşa, în plus... şi umilit
că n-are cine naiba să mă-ngroape!)