Secrete şi postume (I)

Nu se mai poate! – mi-a zvârlit/ aceste vorbe-ntr-o părere/ de rău că nu sunt mai deschis/ pentr-un banal „la revedere”!// Ba da, se poate! – i-am trimis/ răspunsul meu de reproşare/ –  eu totdeauna-s pregătit pentru orice, pentru oricare!/ nu am nimica de ascuns,/ de dat sau de primit, am doară/ nemărginirea de a fi/ stăpânul unui fel de moară,/ stăpânul unui fel de rai/ şi unui fel de iad, anume/ sortit să-şi treacă pe „curat”,/ numai secrete şi postume!/ sortit să-şi facă din neant/ cel mai (ne)sigur loc de casă/ în care să-i încapă tot:/ şi cal, şi câine, şi mireasă!//...Dacă n-am cal, nu pot umbla/ după mireasă, zi şi noapte!/ dacă n-am câine, mi se iau,/ din univers, acestea toate!/ fără mireasă...n-are rost/ nimic, nimic: nici cal, nici câine.../ adică tot ce-am căutat/ (întotdeauna) până mâine!// Fără mireasă...totu-i fals/ şi inutil şi-n plus: zadarnic/ mă dau cu fruntea de neant/ şi mă comport ca un slugarnic!/ degeaba-mi fac scară la cer/ ca să-mi coboare-(n geamuri) luna!/ degeaba strig şi cer şi-aştept/ şi moara merge ca nebuna!//...

Nu spun nici „deci”, nici „aşadar”,/ nici „prin urmare”...doar atâta:/ s-a lămurit că sunt deschis,/ că ea-i frumoasa şi urâta!/ ea-i numitor comun (ne)drept,/ după cum crede fiecare!/ ea mă opreşte din senin,/ din mohorât, din întâmplare.../ şi mă aşează pe „curat”.../ şi-mi scade nota la purtare!/ ea-mi pune piedică pe jos,/ pe sus, prin somn şi prin veghere!/ ea-mi ia răgazul de-a şopti/ banalul scump „la revedere”!//...Sigur că da! sigur că da:/ ea mă pândeşte firoscoasă,/ ea îmi citeşte să (n)-adorm,/ ea îmi deretică prin casă...!/ dar nici nu ştiu de ce n-o văd/

când plânge pe genunchi, neroadă.../ când mă invită la şotron,/ când sare coarda prin ogradă.../ când mă îmbie la un vals,/ la un tangou, la o ciuleandră.../ şi când s-alintă pisicos,/ mefistofelică şi tandră.../ când stă pe prispă şi ar vrea/ (din drag şi dor şi sărutare)/ dulceaţa acrelor gutui/ şi a cireşelor amare!//...

Parol!...s-aude chiar acum/ (plurivalentă şi măiastră)/ cum stă momeală-ntr-un pârleaz/ şi-mi zvârle lacrimi în fereastră!/ cum vrea-ntrebare la răspuns,/ ori vrea răspuns la întrebare.../ şi-ar vrea să aflu cum că ea/ nici nu glumeşte, nici nu moare!/ şi parcă-mi cere să-i (de)scriu/ despre-un mereu răsare-apune/ şi să-i proclam respect în veci/ şi dragoste-n deşertăciune!//...