Secrete şi postume (II)

Nici eu nu am, nici tu nu ai.../ (toţi au de toate şi nu cântă!).../ dar ştiu să dau şi ştii să dai/ ton la Cuvânt şi la Cuvântă/ fiindcă vreau, fiindcă vrei/ să scoatem linişti din vioare,/ din foaie verde pentru cei/ care-n secunda următoare/ se pot usca şi pot muri-n/ vacarmuri şi-n degringolade,/ în „pleacă-ncolo, n-ai amin”,/ în „treci încoace, nu se cade/ să fii deasupra, să fii sub.../ doar sclav al gamelor minore.../ punct la pătrat, pătrat la cub,/ cub (des)cântat la Terpsichore!”...//

Sigur că da, sigur că da.../ (stai drept pe ţărmul Despărţirii).../ dacă mai crezi că-i bine-aşa,/ să ştii că lacrima-ţi de mir i-i/ doar celei care, tremurând,/ lămpii cu sticlă afumată/ i-a şters lumina, nopţi la rând,/ departe-n veci de Niciodată.../ şi-a stat în vis şi s-a pierdut/ frumos şi-ncet spre depărtare,/ poate se face a-nceput/ şi poate-ncepe să coboare/ tot ce mai are încă „sunt”/ spre lumea-i singură, plăpândă:/ punct la nimic, nimic la punct.../ tot la Cuvânt şi la Cuvântă!...//

Nici eu nu-ntreb, nici tu nu-ntrebi.../ fiindcă noi suntem Răspunsul/ unic, suav şi pur şi simplu/ al cestelor Mirări şi Taine,/ al cestelor (ne)dumiriri/ fără de care nu se poate/ ajunge unde-i Neajunsul,/ cel fără trup şi fără haine,/ cel fără locuri, fără timpuri,/ supranumit Eternitate!...//

Nici eu nu bat, nici tu nu baţi/ la nici mare-mică poartă!.../ [eu cred şi cred că şi tu crezi/ că totu-i Artă pentru Artă,/ că-n cest Jur mare şi Jur mic/ nu ai la ce să baţi, adică/ degeaba sunt aşa viteaz, degeaba tare-mi este frică!.../ degeaba scriu şi desenez/ rugi, versuri, cereri sempiterne/ când ştiu şi ştii şi văd şi vezi/ numai minciuni şi baliverne/ suite-n grad şi-n rang şi-n tron/ de tip Suprem, de Cel pe care/ îl strig şi-l venerez mereu,/ ca pe-o Maşină de Salvare!.../ şi chiar s-aude şi nu am/ decât să-ntind o mână dreaptă,/ o mână strâmbă...un Cuvânt/ scurt câtu-i drumul până-n Faptă!/ şi n-am decât să plâng, să râd,/ să-mi zvârl, ca boul sfânt, ţărână,/ peste spinare, peste cap.../ dar n-am să aflu cine-ngână,/ cine dictează şi mă dă/ de-a dura-nspre (ne)mărginire.../ şi hohoteşte-n Centrul (s)pus/ în fiecare fir şi fire]!...//

Sigur că nu, singur că nu!.../ n-avem idee că Ideea/ acestui Rost (cum îi zic toţi)/ (nu) se confundă cu Scânteia/ din „evident” şi din „subtil”,/ nu-i tributară unui rege,/ nici unui sclav, nici unui sfânt,/ nici unui cald, nici unui rece!/ avem idee că suntem Buricul cestelor (ne)toate.../ dar ignorăm Cuvântul Dat,/ supranumit Eternitate!//...