Club de origami la biblioteca din Lieşti
Un bibliotecar căruia-i place meseria nu se limitează doar la activităţile care ţin doar de bibliotecă. Mai ales în ziua de azi, când tinerii calcă mai rar prin asemenea locuri, trebuie să găseşti cu ce să-i atragi şi să le dai o ocupaţie utilă pentru timpul liber.
La acest lucru s-a gândit şi bibliotecara de la Lieşti, Tatiana Lupoaie, când a îndemnat-o pe Mădălina Moscu să deschidă un club de origami, unde copiii din comună vor începe să înveţe arta realizării figurinelor din hârtie.
„Pe Mădălina o ştiu de când era mică. E o cititoare fidelă, care vine la noi tocmai din satul Buceşti, din cealaltă comună. Acum e studentă la Iaşi, la psihologie. Am avut recent la bibliotecă o expoziţie cu lucrări origami executate de ea. Când am văzut cât sunt de apreciate de copiii care veneau la împrumut, mi-a venit ideea să înfiinţăm un club de vacanţă, iar domnişoara a acceptat”, ne povesteşte Tatiana Lupoaie.
Drept urmare, sâmbătă, 8 august, în sala de lectura a Bibliotecii Comunale Lieşti, 15 copii de vârste diferite au venit să se iniţieze în tehnica japoneză origami. Aici au aflat o mulţime de lucruri despre ceea ce înseamnă această străveche artă: cât de importante sunt grosimea, exactitatea dimensiunilor, poziţia degetelor, atenţia, răbdarea şi îndemânarea.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.