Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Icoane (reverie în „la” minor)

mama şi tata s-au mutat de mult,/ sub arătura ţării pentru care
au plâns când nu ploua şi când ploua:/ tristeţe mare, bucurie mare!
 
îi văd ş-acum pe vale şi pe deal,/ silabisind candori nenumărate,
rugându-se la cer şi la pământ,/ cu mâinile întinse şi curate,
rugându-se de rod şi dor mereu,/ rugându-se de pace şi iubire
pentru plecaţi, dar şi pentru rămaşi/ întru păcat şi taină şi jertfire!
 
îi văd ş-acum pe prispă, aşteptând/ o vorbă, o scrisoare, o bătaie
la poartă, poate vine careva/ să vadă cum lumina se îndoaie
din ce în ce mai des în ochii lor:/ statuile răbdării lăcrămate,
icoanele nădejdii fără timp,/ semnele vieţii în eternitate!
 
îi văd ş-acum, sub teiul de atunci,/ cu pâine şi cu sare şi cu apă
şi cu dulceaţă...şi cu glasul lin:/ vă aşteptăm oleacă mai degrabă!...
acuma stau aşa, foarte încet,/ sub plante, sub copaci, sub arătură
şi priveghează visul nostru viu/ prin rătăcirea noastră clar-obscură!