Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Poezie internaţională, critică şi proză la „Antares”

A reuşit să vadă iar lumina tiparului, doar graţie contribuţiei băneşti a câtorva dintre membrii făr´ de arginţi ai breslei cu pricina sau câţiva  iubitori de cultură, numărul pe ianuarie-martie a revistei de literatură şi informaţie culturală „Antares”, de sub egida USR, care găzuieşte, în paginile regale intitulate „Poesis internaţional la Festivalul Antares 2017”,  poeţi străini precum Moaen Shalabia (Israel), Laurent Bayart şi Olivier Larizza (Franţa), Ian H. Mysjkin (Olanda), Antonin Gorcev (Bulgaria), Mai Văn Dhân (Vietnam), Metin Cenghiz (Turcia), adică doar câţiva dintre prietenii revistei gălăţene şi ai Festivalului nostru; traduşi din engleză de Carmen Andrei şi Simona Toma, din olandeză, de Constantin Abăluţă.  Poeme de Gelu Bogdan Marin,  Alexandrina Chelu, Liviu Vişan, Elena Albu Isttrati.Citim şi trista veste a dispariţiei, pe 1 aprilie, a merelui poet, romancier, eseist, dramaturg, scenarist, editor, actor, montor şi regizor rus Evghenii Evtuşenko şi putem citi un poem al său, în traducerea vasluianului Ştefan Dumitriu. Editorialul-eseu e semnat de criticul literar brăilean Adelina Pop. Maria Stanciu semnalează apariţia unui volum scris de ariepiscopul Casian Crăciun. Cronici de carte semnează: Viorel Coman, A. S. Ioan, Octavian Mihalcea, Ionel Necula, A. S. Pop, A. G. Secară, Ion Manea, Constantin Gherghinoiu, Aurel Anghel, Ion Dodu Bălan, avem o analiză de Virgil Diconu şi istorie literară de Ion Stejaru. Cosma Tudose îşi continuă notele de călătorie prin fastul Florenţei. Cu un fragment dintr-un viitor roman ne desfată prozatorul Ion Manea.        

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.