Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Bunicul (pentru bătrânul subliniat în "Divina Tragedia" din ziarul de ieri)

Bunicul meu cânta la frunză/ şi o dădea (frumos) la cai!...
apoi, ce fel de cavalcadă/ se auzea pe dealuri: hai!
Fuma ţigări (fără oprire,/ mahorcă sănătoasă)... Blând,
se răţoia la cai, pe vale.../ dar nu-i bătea din când în când!
Umbla regeşte prin ogradă,/ atent la Marele Nimic!...
’tu-i mama ei de bătătură! - zicea, şi rămânea bunic!
Şi, câte-o dată, fără milă,/ trăgea cu puşca... Eu, stingher,
plângeam pe prispă, către păsări.../ plângeam că trage în Mister!
Ce mai senin venea bunicul.../ şi mă ştergea de lacrimi cu
atâtea pene colorate.../ şi mă-nvăţa: trage şi tu!
şi mă-nvăţa că nu se poate/ nicicând a fi făr-a nu fi!
şi mă-nvăţa cum toată ziua/ înseamn-o noapte şi o zi!...
Caii prufneau la frunza care/ cade cântând, cade mereu!...
mormântul lui bate la uşă!.../ Acesta e bunicul meu!