Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Continuare (nimic în plus)

Maică bătrână...să mă ierţi/ că te-am lăsat (aproape toată
viaţa matale-n lung şi-n lat)/ pe dealul Zimbrului, mirată
şi singură, şi cu mult drag/ şi dor trimis la fiecare
plecat spre zări, că te-am lăsat/ cu Ţara-n suflet şi-n spinare,
cu sapa-sceptru, dar şi cruce,/ şi cu biserica de mână!...
[cântul de-atunci (de legănare)/ până şi astăzi mă îngână!]
 
Maică bătrână...te mai rog/ [după atâta timp şi vreme,
(ştiu că mai poţi, ştiu că mai ştii)]/ fereşte-mă de anateme,
chiar dacă între noi s-a pus/ distanţă şi (în)depărtare
sub (semnul)datul cel ceresc,/ fereşte-mă de Răul care
mocneşte (fără nici o milă)/ şi-n Jurul mic, şi-n Jurul mare,
fereşte-mă de strâmbătatea/ de-acum şi din continuare!
 
Maică bătrână...tu ne-ai dat/ la toţi, să ştim că ne ajunge...
dar pentru tine n-ai păstrat/ măcar un ban de pus pe cruce!