Ultimul Epilog (erată)

A fost odată ca niciodată o iubire fără de care nu se poate,
până când moartea m-a provocat pe faţă,
iar viaţa m-a ucis pe la spate!
Această iubire a-nceput odată cu primăvara,
într-o pădure umplută cu salcâmi şi ghiocei,
plină cu tine şi cu mine şi cu păsări şi cu atâta înfiorare,
încât o mie şi una de lacrimi stăteau în adâncul ochilor mei!
A murit pădurea şi au pierit ghioceii,
păsările au fost ucise pe la spate,
urmele paşilor noştri s-au şters de pe suprafaţa pământului...
şi numai uitarea se aude cum vine la fereastră şi bate
să-i deschid şi să-i dau cele o mie şi una de lacrimi
fără de care nu se poate!
Iubirea este depusă la Casa Memorială din partea Cealaltă...
iar înmormântarea nu are loc Niciodată!