Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" Manuscrise (vorbele mamei)

din adâncul unei lacrimi,/ toate vorbele matale
au ajuns mereu la mine,/ simple, rare şi curate,
duhuri tămăduitoare.../ parcă nişte catedrale
(dinspre viitor, cu aripi,/ să mă-nveţe, să-mi arate

cum se cade, cum se urcă)/ într-adins fost-au trimise,
nu cumva vro lighioană,/ vro perfidă rătăcire
să pândească şi să-mi smulgă/ sufletul din manuscrise,
liniştirea din ogradă,/ suferinţa din iubire!

"vreme vine, vreme trece..."/ ...(cum a zis poetul care
a purtat limba română/ şi în suflet şi-n spinare,
şi ne-a spus-o şi ne-a scris-o/ negreşit, la fiecare,
din sclipirea unui demon/ fără semne de-ntrebare,

să avem până acolo).../ cade steaua, cade bruma,
cad principii împlântate-n/ drăgostiri universale,
cade chiar şi decăderea.../ dar se mai aud şi-acuma,/
din adâncul unei lacrimi,/ toate vorbele matale!