Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Târziu mai Devreme (o menire)

într-un târziu iau ce-a rămas mai devreme,/ foarte puţin, sfânt...şi mă rog să-mi ajungă/ până-n hotar, unde trecutul mă teme/ cu-n viitor trist cât e moartea de lungă!
n-am încotro...n-am decât drumul pe care/ cred că tu-l ştii de la facerea lumii, marie!.../ merg, e târziu...parcă am plumb la picioare,/ însă nu-(ţi) pot spune ce ştiu eu (şi) ţie!
dintr-un pustiu, unde nimic nu se-ngroapă,/ iau ce-a rămas: numai un susur de apă,/ numai un vis...(care de-o viaţă mă-nşeală/ ca pe-un ţicnit)...chip de absenţă mortală!
tot mai întind mâinile mele-nspre tine,/ tot mai ascult strigăte-n van şi suspine!/ vai, ce frumos (nu) ne-a fost dat să mai fie:/ numai tu-(mi) poţi spune ce ştii tu (şi) mie!
într-un târziu, dintr-un pustiu fără milă,/ văd cum mă-ntorc (parcă vrăjit de-o sibilă)/ vrut de-un secret (nimenea încă nu-l ştie).../ numai tu-l ştii de la facerea lumii...marie!!!