Metafora candorii şi candoarea metaforei tulburătoare (II)

Sigur că da! Aţi văzut/citit ce forţă emoţională uriaşă are metafora/candoarea lui Rodian Drăgoi, poet despre genialitatea căruia am scris/amintit în ziarul „Viaţa Liberă” de ieri! De piatră să fii, şi tot te mişcă „ultimul meu poem”, de pildă, ca să continuăm călătoria prin lumea fascinantă a cestui poet cu majuscule, a cestui poet remarcat de Zaharia Stancu, a cestui poet/nepot al lui Marin Preda, a cestui poet/prieten al devastatorului Dimitrie Stelaru, a cestui Poet al Zăpezii, Luminii şi Curăţeniei Sufleteşti! „mă întorc de la înmormântarea mea/ sunt fericit// pe drum nu e nimeni/ prietenii deja m-au uitat/ ultimul meu poem nu interesează pe nimeni// e pace e linişte şi toţi pomii-nfloriţi/ de ce să nu fiu fericit?”// Sigur că da! Nu?...Sau „o amintire precum un cadavru pe lac”: „de când am plecat de acasă/ mama s-a ascuns într-o fotografie/ şi plânge// prietenul meu din copilărie/ cu care mergeam vara la scăldat/ nu mai este// decât o amintire plutind// precum un cadavru pe lac”// Iată, acum, adevărata faţă a Inefabilului! Ori, mai bine-zis, nenumăratele feţe ale Inefabilului, în faţa cărora nu poţi decât să îngenunchezi, să te minunezi şi să îngâni poeziile lui Rodian Drăgoi! Aşadar, iată poemul „i-a vorbit de o lume necunoscută”: „a venit un tânăr bărbat/ s-a aşezat pe o piatră/ şi a tăcut// apoi a venit o frumoasă femeie/ s-a aşezat lângă el/ şi i-a vorbit de o lume necunoscută/ până au adormit// dimineaţa i-a trezit/ un scâncet de copil care semăna/ tulburător cu amândoi// repede repede au dispărut/ şi eu împreună cu ei”// Sau, şi mai abitir, poemul „ar putea tăia amurgul în două”: „ştiu că acum/ femeia mea curăţă cartofi// şi se gândeşte/ cu durere la mine// o singură clipă de neatenţie/ şi ar putea tăia amurgul în două”//...Colosal, nu? Nu-i aşa că acest Poet (născut de/din Câmpia Limbii Române, modest şi cuminte ca un Fiu al Iernilor şi al Pădurilor) determină Marele Cititor să considere că are de-a face cu o Psaltire? Iată „mi-au promis că vor veni în dimineaţa aceea”, unul dintre psalmii lui Rodian Drăgoi: „mi-au promis că vor veni în dimineaţa aceea/ nu au venit/ doar ei mă puteau ajuta/ aşa că am continuat cu disperare să-i aştept// zilele şi nopţile treceau fără ca ei să apară/ fără ca eu să pun geană pe geană/ după vreo lună de aşteptare/ somnul m-a doborât// Dumnezeule taman atunci/ au venit m-au zgâlţâit au turnat apă rece pe mine/ degeaba lăsaţi-l în pace/ e limpede că nu are nevoie de noi/ a zis cel mai bătrân dintre ei/ şi au plecat supăraţi”//...(Stai să mai vezi!)