Film pe pâine la Max Popescu

Pentru Maximilian Popescu Wella (Max pentru prieteni), totul este la MAXim! Fost comandant de vas, deci bolnav de dragoste pentru apele fluviului, autor al unei cărţi de istorie romanţată despre voievodul-marinar Mavrogheni, al unor cărţi de literatură legate şi ele de poveştile Dunării, dar şi coautor al unei istorii a navigaţiei dunărene, Popescu este un vechi cineast, cu multe premii naţionale „la bord” pentru filmul aşa-zis „de amatori”, în întreaga sa carieră.

Cel care s-a zbătut pentru ideea reconstrucţiei unui pânzar moldovenesc este plin de poveşti fabuloase. Ultima o reprezintă un volum dedicat tocmai artei cinematografice, un fel de istorie personală a lui Max Popescu: „Film şi pâine”, scoasă la Editura Sinteze Galaţi.

Dacă Maximilian ar fi avut parte la viaţa sa tot de atâta pâine cât film a făcut, ar fi fost poate cel mai gras dintre gălăţeni. Altfel, autorul te întâmpină cu vorbă şi zâmbet subţire, de hâtru bătrân lup de fluviu…

Cartea este o istorie a cineamatorismului între 1969 şi 2009, cu precădere a cinecluburilor gălăţene, printre care cel mai drag autorului - „Donaris”, cel al INF NAVROM.

Decor cinematografic

Lansarea, într-un studio al postului Mega TV, unde lucrează autorul, a avut parte de un decor cinematografic. Alături, lansată „la dublu”, volumul unui prieten, şi el legat de fluviu: Tudose Tatu, o lucrare lansată mai întâi la Sulina, despre istoria însângerată a acesteia.

La astfel de ocazii se ţin şi discursuri. Dar discursul cel mai eficient este chiar prezenţa prietenilor: poetul Corneliu Antoniu, preşedintele filialei Uniunii Scriitorilor pe Galaţi-Brăila, poetul Sterian Vicol, preşedintele Societăţii Scriitorilor „C. Negri” Galaţi, cercetătorul istoric Dumitru Săndel şi mulţi alţii. Printre cei care au vorbit au fost şi două dintre  „personajele” cărţii: cineaştii Ştefan Opincă şi Dima Dogaru.

Comentariu foto: Depinde şi de cine… te ia la mijloc: Max Popescu, între Corneliu Antoniu (stânga) şi Sterian Vicol