Scrisoare către Maria, pentru Mihai Eminescu

Şi creşte trecutul, şi creşte...!.../ vedem viitorul scăzând.../ Poeţii încap într-o Clipă.../ şi-s singuri, şi mor pe Cuvânt!
Şi creşte uitarea, şi creşte/ la umbra dormirilor noastre/ departe de Litera celor/ plecaţi printre Stele sihastre!
Şi creşte misterul, şi creşte/ mai mult decât poate cuprinde/ Secunda cu Suflete nalte,/ cu Tremur, cu Minte, Cuminte!
Şi creşte, şi creşte Ideea/ (Re)Naşterii - (Operă Vie/ a Celui de-o Samă cu Domnul)/ - prin Harul tău Vecinic, Marie!

Bat clopote-n Ţara Moldovei.../ şi tot Universul se-nchină/ Smereniei  tale, Marie/... Lumină... Marie... Lumină!
Bat clopote-n Limba Română/ - răspuns la nădejde-rugare:/ se vede, s-aude o Steauă.../ tot Natul dă-n lacrimi şi-n floare!
Bat clopote-n porţile celor/ cu Doină în Viaţă şi-n Moarte.../ şi toţi cred că-ncepe Minunea/ Mariei, cum scrie la Carte!
Bat clopote-n semn de Iubire.../ şi Steaua începe să crească,/ şi creşte, şi creşte, şi umple/ Moldova cu mană Cerească!

Începe să plouă, Marie...!.../ mai stai o Secundă, mai stai.../ să treacă şi vara aceasta.../ şi naşte-l din nou pe Mihai!
Începe să plouă cu floare/ în pletele tale, din Tei.../ mai stai să se prindă sămânţa/ că poţi Eminescu... şi vrei!
Începe să ningă, Marie...!.../ ia sania, pune-o la cai/ şi du-te cu iarna sub Teiul/ sfinţit şi înalt ca Mihai! Începe să ningă cu fluturi/ în sufletul tău numai Rai! -/ şi-un scâncet scump-sacru s-aude:/ Mihai... Eminescu... Mihai...!