Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” Negreşit (dosarele Z)

Am să te văd, sigur că da...am să te văd
chiar dac-o fi tocmai atunci, după prăpăd,
am să te văd chiar dacă n-ai/ să vrei, chiar dacă n-ai să mai
cunoşti cărarea, drumul, calea spre-ndărăt!
 
Am să te văd atunci ş-acolo, negreşit,
uitându-mă, mirându-mă spre răsărit
şi lăcrămând din când în când/ şi tot visând şi aşteptând
să te înalţi din nou şi sfântă peste schit!
 
Să te înalţi, să te opreşti noaptea, n-amiez,
pentru odihnă şi mirare şi botez...
ş-apoi să pleci încet, pe sus,/ cu tot cu nuntă, spre apus...
şi luminându-mi drumul bine înţeles!
 
Ş-am să te-aud, sigur că da...am să te-aud
cum şi atunci, tocmai atunci, la început,
cum lăcrămezi şi stai mereu/ în schitul sufletului meu
singur, mărunt şi-n veci de veci necunoscut!