Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fără(de)lege (dosarele Z)

pe arii din opera pâinii alerg:/ poghiazuri, zăpodii,
cicoare şi grâu, măzăriche şi maci,/ candoare şi dodii!
ş-apoi: ce corvoadă, ce moară de vânt.../ ce bat să deschidă
celebrul hidalgo şi mama de-atunci,/ cu turte pe plită,
cu ochii la mine, să vadă ce văd,/ ce pot a-nţelege
din ceastă iluzie fără sfârşit/ şi fără de lege!
şi chiar încercam să pricep că nu am/ noroc, dulcinee,
şi nici rosinantă, nici sancho, nici fler.../ şi nici o idee
din care să-nvăţ ce să fac, ce să spun/ şi ce nu se spune
când ştiu că-s naiv şi că sunt condamnat/ la deşertăciune!
pe arii din opera vieţii alerg/ mânat de izbândă...
o văd: catedrală târându-se greu,/ pe cer, fumegândă!
nimic n-am luat... dar nimic n-a rămas/ pe urmele mele...
doar sufletul mamei ş-al tatei mă ţin/ curat printre stele
şi-mi spun, legănându-mă-n cest vis divin/ şi fără proporţii,
că totu-i o arie fără cusur,/ din opera morţii!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.