Chiar aşa! (către monşer Ion Goleanu, mare cititor de Viaţa Liberă)

Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou"
mi-aduc aminte cum stăteau încet, sub tei,
părinţii lui, părinţii tăi, părinţii mei...
şi cum tăceau majestuos,/ uitându-se în sus şi-n jos...
şi-nţelegeam că viaţa-i sfântă, vrei-nu vrei!

şi cum plângeau şi se rugau la dumnezeu
când nu ploua pământul meu, pământul tău,
pământul lui şi alt pământ.../ şi chiar se auzea tunând
şi chiar ploua şi ne făcea şi curcubeu!

cum se duceau să vadă viu, să vadă mort,
frumoşi la suflet, la gândire şi la port...
şi se-ntorceau tot mai bătrâni,/ dar mai smeriţi şi mai români
din toată lumea de la sud până la nord!

azi bate vântul teiul singur, fără ei,
părinţii lui, părinţii tăi, părinţii mei...
pe care nu poţi să-i învingi,/ că au pestelcă şi opinci
aceşti înalţi şi-adânci şi veşnici dumnezei!