Mai stau încet!

Urât şi sec şi strâmb, spre nicăieri/ mânat de lăcomie şi minciună,
rândul acesta huruie cumplit,/ puşcă în cer şi dă cu barda-n lună!...
 
Rândul acesta nu-i oricare rând/... (a fost un rând cu minte şi cuminte,
dar... (obsedat de mult, vrăjit cu mult/ şi-ntunecat cu dinte pentru dinte)...
mărşăluieşte, urlă, poartă rău/ şi crede, astfel, c-o să-(şi) facă bine!...
(ce şir de vajnici fără căpătâi,/ tocmai da capo, tocmai până-n fine!)...
 
Mai stau încet... şi nu-mi vine să cred/ cum bate vântul numai din păcate,
cum strigă toţi să mă aşez la rând/... [mai bine fug şi mă aşez în moarte,
că tot mă cheamă (de atâta timp)/ că tare-i necăjită şi stricată,
s-o duc la reparat... ş-apoi, din nou,/ s-o văd cum intră veselă-n ogradă,
cum stă la o ţigară ş-o cafea,/ la o plăcintă, la o balivernă...
şi iarăşi uită pentru ce-a venit.../ şi iarăşi uit şi cred că nu-i eternă!]

Mai stau încet... mă uit în urmă, văd/ răsaduri de smerire şi candoare
n-acelaşi loc şi timp şi mod şi sens,/ puzderii pentru toţi... şi fiecare
să-(şi) ia cât vrea... să dea şi celorlalţi,/ care nu ştiu ce-nseamnă curăţie,
care nu cred că numai cei ce mor/ au să se-nalţe şi au să şi-nvie,
care se cred supremi şi-nvingători/ în bătălia cu nestinsa moarte:
aceştia scuipă ţărna ţării n-ochi/ şi-şi zbiară-n grup lozinci patriotarde,
aceştia întreţin tot ce-i urât/ şi la cheremul minţilor proclete,
aceştia pun pe foc privighetori/ şi răspândesc răcniri analfabete!

Mai stau încet... mă uit în faţă, văd/ produsele prezentului acesta:
ruine fumegânde, stârvuri, vrav/ pe care corbi schilozi îşi fac siesta,
pe care delirează vârcolaci:/ experţi în haos, slin şi depravare,
doctori în resturi, sfinţi specialişti/ în bezne brute, reci, distrugătoare!...

Stau la taifas cu moartea... ş-o întreb/ ce-i de făcut şi ce părere are
despre cest iureş tâmp, analfabet (?)/ moartea declară clar, lăcrămătoare:
rândul acesta huruie cumplit,/ puşcă în cer şi dă cu barda-n lună...
urât şi sec şi strâmb, spre nicăieri/ mânat de lăcomie şi minciună!