Fiindcă (dosarele Z)

Tu eşti salvarea sufletului meu/ străpuns de milă şi eternitate,
legat la ochi şi pus la zid, proscris/ definitiv, cu mâinile la spate
fiindc-am cutezat să-mi plec de tot/ fruntea în faţa Majestăţii Sale,
Candoarea, şi fiindcă n-am mai vrut/ să n-am curaj a mă uita-n oglindă
ş-a-(mi) spune drept, în faţă: nu mai fac/ păcate şi greşeli fundamentale
şi nu mai las (în veac) nici un mister/ să mă zorească-n zbor şi să m-aprindă!

Sigur că da, am fost aprins, am fost/ râvnit-iubit de flăcări haimanale,
de flăcări fără nici un Dumnezeu,/ de flăcări pline şi de flăcări goale,
de flăcări prinse-n holocaust sfânt,/ drepte şi reci şi purificatoare,
dar m-am trezit stingher prin cel mai lung/ tunel în care moartea nu se poate,
din care îndrăznesc să te mai strig,/ să-ţi spun că sunt uitat şi că mă doare:
tu eşti salvarea sufletului meu.../ hai, ia-l şi dă-l merinde la păcate!