Artiştii buzoieni EXPUN la Galeria ”Mantu” din Galați
Buzăul, care „are privilegiul de a găzdui „Rugăciunea” lui Brâncuşi”, este reprezentat acum şi „într-un oraş care are ceva de spus în zona de sus-est a României”, arta fiind „lada de zestre pe care o deschidem în faţa Europei” - observa, la vernisajul expoziţiei „Artişti plastici buzoieni”, de luni, 28 august, plasticianul Valeriu Şuşnea, preşedintele filialei Uniunii Artiştilor Plastici din oraşul partener în proiectul cultural care permite organizarea de expoziţii în paralel. Artistul, care a urmat cursurile Liceului de Muzică şi Artă Plastică din Galaţi, înainte de a urma Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia Artă Monumentală-Restaurare, este un apreciat profesor la Liceul de Artă „Margareta Sterian” din Buzău. Care a observat că şi plasticianul gălăţean Gheorghe Andreescu a predat, vreme de şapte ani, la Buzău. Şi care a observat acum varietatea de stiluri şi câştigul schimbului de experienţă pentru artiştii celor două oraşe.
Vicepreşedintele filialei UAP buzoiene, plasticianul Gheorghe Ciobanu, a invocat „contractul de suflet”, alianţa „pecetluită” prin parteneriatul încheiat între cele două filiale.
„Membrii filialelor UAP din Galaţi şi din Buzău – pictori, sculptori, graficieni şi artişti decoratori de primă mână - vor organiza periodic astfel de expoziţii colective în cele două capitale de judeţ”, menţiona Corneliu Floriceanu pe site-ul Campus TV la deschiderea, pe 3 august, în contrapartidă, a expoziţiei gălăţenilor la Buzău. „Unii dintre artiştii gălăţeni sunt binecunoscuţi publicului buzoian."





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.