Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Traducătorul Petru Iamandi a făcut burtă

La cinematograf, chiar în timpul unei acţiuni palpitante, un bătrân domn bâjbâie prin întuneric podeaua, deranjând o doamnă. Pierduse o caramelă. „Şi faceţi atâta tărăboi pentru o caramelă?” „Păi, mi-au rămas dinţii în ea.” E o singură mostră dintr-o generoasă serie de poante, aforisme, povestioare hazlii: cunoscutul traducător din şi în engleză Petru Iamandi tocmai a făcut… „O burtă de râs”. Chiar aşa se cheamă antologia sa de umor internaţional, scoasă acum la Editura Pompidu - Galaţi. Multe povestiri sunt traduse din redutabila revistă britanică de umor „Punch” (apărută în 1841, lua numele de la un Păcală englez, violent, jucat cu păpuşi, dar şi al băuturii cu pricina), revista „Private Eye (cum i se mai zice unui detectiv particular). Dar şi umor bulgăresc (până la Revoluţie, era la mare stimă şi în România umorul din Gabrovo – comparabil la zgârcenie cu Scoţia: la o chetă, un scoţian a leşinat, iar gabroveanul l-a şi scos din sală, citim tot în carte). Din revistele bulgăreşti ”Apropo” şi „Ozbor”. Sau  şi din revista sovietică şi rusă „Sputnik”, ediţia în engleză. Dar profesorul a inclus şi o traducere pe care a făcut-o când era în liceu: o povestire de Ephraim Lessing, tradusă din germană.

Vinul şi umorul se învechesc frumos, dacă sunt de calitate. Umorul este veşnic şi, cu cât este mai vechi, cu atât apare el mai diferit, insolit, delicios…

Multe glume de aici au apărut, în timp, în suplimentul umoristic „Buzunar”, prezent o lungă perioadă în paginile magazinului „Vieţii libere”. „E un elogiu pe care îl aduc „Vieţii libere”, domnilor Dan Plăeşu, Ion Manea, implicaţi în realizarea „Buzunarului”” - spune autorul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.