Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Autopersiflare

(povestea unui paşă)

Senin, prin lanuri de cicoare, prin lungi floriri de păpădii,
cătam povestea unui paşă abia zbucnit printre cei vii;
cătam o leacă de răcoare, un fir de apă de izvor,
un blid cu linte, o covaşă, o burcă, un mălai uşor;
cătam un om fără de lege, cu drumul drept, cu ochiul strâmb,
un cunoscut poet de seamă cu trei cuţite în carâmb,
cu sânziene pe costişă şi cu femei fără cusur –
un paşă care niciodată nu va să spună nevermur.

Senin, prin lanuri de cicoare, prin lungi floriri de păpădii,
mă-ntorc la marea dezvelire a celor mai iubiţi părinţi,
mă-ntorc să văd, poate apare tărâmul sfânt din care vii
s-aduci povestea unui paşă, contra o mie de arginţi,
contra o biată burcă-n spuză, contra o turtă de mălai
mai scumpă ca iubirea noastră curată ca un cirlilai,
mai veche ca o monastire pusă la râs şi la mezat
de-un paşă care totdeauna pleacă din sat şi vine-n sat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.