Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Odă Salcâmului Bătrân (altminterea)

Ascultă salcâmul...ascultă-l/ cum strigă (înalt) (ne)răbdarea
să sape n-adânc şi să-i toarne/ în zile şi nopţi timpul care-a
fost sfetnic (mereu) aprioric/ şi sincer şi drept ca un Tată:
ai Pâine?! ai Sare?! ai grijă,/ mănânc-o sau dă-o pe toată!
ai Suflet?! ai Minte?! ai grijă,/ învaţă-(le) cum să (nu) fie
şi cum să (nu) fii când Ispita/ îndeamnă la grandomanie 
şi varsă otrăvuri pe Turtă,/ şi suflă măscări la ureche,
şi-(ţi) surpă himera şi prispa,/ şi-(ţi) taie salcâmul de veghe!
Ascultă salcâmul, ascultă-l.../ altminteri, rămâi contra/stare,
departe de toţi şi de toate:/ departe de Crez şi Iertare
cu vorbele blânde-ale Mamei,/ departe de Deal şi de Vale,  
de timpul şi vremea uitate/ în Plita Memoriei tale,
rămâi fără zbor, pe târâre/ în ochiul şi-n braţul Ispitei...
şi pieri pentru pururi din Carte,/ dispari din Memoria Plitei!
Ascultă salcâmul...fă-ţi semnul/ de cruce, arată-i că-ţi pasă
şi cată-nspre Sus şi vezi dacă/ ai Loc, Timp şi Steauă Acasă!

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.