Nişte domni

(şi nişte roţi)

Ieri l-am văzut pe domnul Baudelaire
sprijinindu-se cu mâinile de cer;
era şi domnul Villon
cu domnul Verlaine pe un fel de peron

aşteptând un fel de tren mereu întârziat
şi mereu fără nici un loc
să-i ducă pe tărâmul încă neumblat
de vieţile lor lipsite de noroc.

Era şi domnul Eminescu printre ei
ca o umbră de floare de tei
la butoniera mucalitului Ioanid
uitându-se la ferestrele care se deschid

spre cerul de care se sprijină Baudelaire
sătul de pi/er/pătrat şi doi/pi/er,
spre cerul de care îşi sprijină toţi
frunţile lor retrase pe roţi şi sub roţi.