Floare la Ureche (dosarele Z)

Îmi umblă prin creier momentul/ sublim, de la prima muşcare,
atunci, pe imaşul cu greieri,/ cu vaci şi viţei la-ntâmplare,
când viaţa-mi părea bagatelă/ şi floare de câmp la ureche,
când mintea-mi fugea prin coclauri,/ ca vaca muşcată de streche!
Îmi umblă şi-mi face aleanuri/ şi pofte mai dulci, mai amare...
şi-aş vrea să mă-ntorc în poghiazuri/ fiindcă râvnesc re-muşcare!
Aş vrea să te-ntorci (deodată/ cu mine) şi tu, vinovato
de prima muşcare sublimă,/ pe care nu cred c-ai uitat-o,
pe care-am trăit-o n-aceeaşi/ simţire adâncă şi pură...
eu cred că şi tu vrei, frumoaso,/ oleacă de re-muşcătură
acolo, sub freamătul trist al/ salcâmilor nalţi până-n lună,
sub care-am visat că (vreodată)/ va fă s-adormim împreună!
Întoarce-te, intră, ispito.../ (eu sunt o biserică veche...
tu eşti o biserică nouă,/ cu floare de câmp la ureche)...
şi nu te mai muşc niciodată,/ fac foame, ce mai tura-vura:
eşti macră... şi acră... şi sacră.../ mă doare... şi-mi sfarmă dantura!!!