Fata Morgana (dosarele Z)

(!) de când nu mai ştiu de maria,/ visez numai cruci şi colivă,
şi popi cu prohodu-n rostire,/ şi pânză cernită-n triglifă...
şi-o caut încolo şi-ncoace,/ şi-o chem şi o rog să se-ntoarcă
în clipa aceasta înaltă/ ş-adâncă şi lungă şi largă (!)

(!) toţi ştiu de maria, dar nimeni/ nu-mi spune ce face şi unde-i
ascunsă, ori albă, ori neagră/ în spaţiul etern al secundei
pe care o calc în picioare/ şi nu-i dau de capăt... nu-i pasă
acestei clipeli surdomute/ că inima mea clamoroasă
abia mai zvâcneşte pe sinus,/ că sufletul meu nu mai arde
cum scrie la steauă, pe steauă.../ că viaţa mi-i gata de moarte (!)

(!) mă uit prin biserici, cu grijă,/ pe ziduri, pe boltă... şi-mi pare
c-o văd şi-o aud cuvântându-mi/ de vis şi păcat şi iertare...
şi chiar întind mâinile-mi grele/ de viaţă, ca nişte ruine...
şi cred c-o ating pe maria/ de când nu mai ştie de mine (!)