Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălăţenii, în număr mare la lansarea cărţii lui Lucian Boia

Lansarea de la Galaţi a volumului "În jurul Marii Unirii 1918", de Lucian Boia, s-a bucurat de un public numeros, dar şi de un mare interes din partea gălăţenilor, dornici să îl asculte pe marele istoric. Evenimentul a avut loc, recent, în secţia Lapidarium a Muzeului de Istorie "Paul Păltănea". La eveniment, au luat cuvântul Doru Căstăian, profesor de socio-umane al Liceului de Artă "Dimitrie Cuclin" şi Cătălin Negoiţă, director al Direcţiei pentru Cultură Galaţi.

Cătălin Negoiţă a numit cartea ca fiind una document în timp ce Doru Căstăian a ridicat o întrebare pertinentă şi anume "De ce e nevoie să demitizăm ceva?", cu referire directă la subiectul cărţii. 

Lucian Boia va lansa cartea "În jurul Marii Unirii de la 1918" în acest weekend în cadrul celui mai mare târg de carte din România, "Gaudeamus". 

Lucian Boia este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa cuprinde numeroase titluri, apărute în România şi în Franţa. S-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie, cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii.

{gallery}LucianBoiaLansareCarte{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AŞ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.