CRONICĂ DE CENACLU/ Al şaselea simţ, poezia
În flash-ul literar prezentat de scriitorul Victor Cilincă acesta s-a referit pe scurt la cartea danezei Karen Blixen – ”În inima Africii”, care a şi stat la baza scenariului filmului - ”Out of Africa...
În flash-ul literar prezentat de scriitorul Victor Cilincă acesta s-a referit pe scurt la cartea danezei Karen Blixen – ”În inima Africii”, care a şi stat la baza scenariului filmului - ”Out of Africa...
Antepenultima zi a lunii iulie are o semnificaţie aparte pentru simbolurile naţionale româneşti, pe 29 iulie fiind sărbătorită Ziua Imnului. A fost marcată oficial prin Legea 99 din 29 iulie 1998, dar...
Lunea trecută, o defecţiune tehnică superioară, destul de bine amestecată cu-n declin sufletesc alarmant, aproape periculos, mă determină să circul cu trenul personal pe ruta Iaşi - Tecuci. Drept vorb...
La început... (crucişător şi radical)... m-a cucerit, m-a pus cu faţa la perete, m-a dat la vulg, la defăimare, drept proscris... şi m-a scuipat şi m-a ucis pe îndelete! Şi uite-aşa... (ce ne/noroc!)....
Da, e marţi, dimineaţă! Fără să se fi întors de unde a plecat în ziua ieri, lumina se re/varsă ca o apă care niciodată nu ajunge nicăieri! Bineînţeles, îmi iau tot ce trebuieşte pentru cea mai delicat...
Şi-am întrebat... să-mi spună şi să-nvăţ: nimica nu-i, dacă nu e Mişcare!?... Mişcarea ţine totul într-un Punct: cel mai frumos, mai simplu şi mai mare din câte puncte-au fost şi vor mai fi pe Linia s...
Pentru a doua oara, elevul de nouă ani Rareş Andrei Neculau, de la Şcoala Nr. 26 „Ion Creangă", obţine Premiul I la Festivalul de teatru în limba engleză „William Shakespeare”, al Liceului de Artă „Di...
Da, sigur că da! Citesc la lumină de Lună a noastră! Citesc la lumină de Steauă a Mariei! Citesc la lumină de Steauă a mea! Citesc la lumină de Steauă a lui! La lumină de Steauă a ei! Toate luminile s...
Şi tu, şi eu, şi el, şi ea... tot Universul suntem pe-acelaşi vulnerabil/straşnic drum... (nu) te râvnesc, dar dinadins mi-aduc aminte de-atunci, de-acum... şi iar şi iar de-atunci, de-acum! Te rog fr...
Sigur că da! Sunt foarte bucuros că Maria, mâine, dimineaţă, merge cu mine la cules! Cum să nu mă bucur şi cum să nu-mi vină s-o strâng în braţe când ştiu că avem foarte-foarte mult de cules? Îmi vine...
Moto: "de când aşteaptă să te-ntorci acasă,/ stă numai la fereastră, negreşit...!.../ a vrut să plece după tine, doamnă,/ însă-i legat de loc şi-mbătrânit!.../ de loc legat, de mod legat, de vreme,/ d...
Salutul generalului în retragere Iosif Rus, preşedintele Asociaţiei Române pentru Propaganda şi Istoria Aeronauticii România (ARPIA) şi fost comandant al Aviaţiei Militare Române, care a vorbit despre...
Mă duc până la Maria. Maria stă pe partea cealaltă a uliţei care desparte cătunul în două părţi egale, mici, liniştite, feerice, dar destul de încăpătoare pentru atâta şi atâta dumnezeire. Amândouă pă...
Deschide, nu ai cum să nu m-auzi!... sunt plin cu gânduri bune şi sunt gata să şterg trecutul, praful, să te mir, să-ţi mângâi somnul, să-ţi alint muşcata! Sunt gata să fac ceaiuri, să fac vrăji în ...
Luni, 25 iulie, la ora 18,00, la Galeria de Artă „Nicolae Mantu” va avea loc vernisajul unei expoziţii de artă plastică, intitulată “Metamorfoze”. Expun gălăţenii Sterică Bădălan – pictură în ulei şi ...
Cred că trebuie să mă opresc înainte de a trece de capătul acestui Sens! Ce sens are să trec dincolo de Capăt, să trec dincolo de (Ne)Cunoscut, mai ales că nu există nici o Lege în mijlocul şi în marg...
Sunt la uşa cabinetului medical. Stau şi aştept de vreo câteva zeci de minute. Nu mai multe. Doar câteva. Aştept să fiu invitat pentru consult şi tratament. E bine la uşa asta. Că mă umplu cu speranţe...
Răzvan Petrescu - Ursuleţul lui Freud, Curtea Veche Publishing, Bucureşti, 2015 O colecţie de cronici de carte, cronici deloc conformiste (dacă aş scrie eu aşa despre cărţile scriitorilor gălăţeni, ce...
Textele Sabinei Penciu surprind întotdeauna printr-o sinceritate dezarmantă, printr-o candoare a confesiunii care îmblânzeşte şi răscumpără, în final, orice situare nefastă a sufletului. Într-un mediu...
Numai astăzi, 22 iulie, mai puteţi vedea lucrările din Salonul de vară al artiştilor plastici gălăţeni, la Galeria de Artă ”Nicolae Mantu”. Expoziţia va fi deschisă, şi astăzi, după programul de vară,...