Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Incendiul din California, sub control total

Pompierii americani au reuşit, după două săptămâni de luptă cu flăcările, să controleze în procent de sută la sută "Camp fire", incendiul cel mai sângeros din istoria Californiei, soldat cu cel puţin 85 de morţi, potrivit unui bilanţ oficial revizuit în scădere, relatează AFP. Un bilanţ anterior anunţa cel puţin 87 de morţi, însă autorităţile locale au recunoscut că au furnizat o informaţie eronată. În schimb, numărul persoanelor date dispărute este, în prezent, de 296, faţă de 249, câte anunţa un bilanţ precedent.

Pompierii au anunţat, duminică, faptul că au stins incendiul, care a ars aproximativ 620 de kilometri pătraţi de vegetaţie şi a ras de pe hartă orăşelul Paradise. Ploile din ultimele zile în această regiune a Coastei de Vest a Statelor Unite au ajutat la stingerea focului, însă au îngreunat căutarea rămăşiţelor umane de către salvatori.

Incendiul, care a izbucnit la 8 noiembrie, a distrus aproape 14.000 de locuinţe, 530 de afaceri şi alte 4.500 de clădiri, au precizat pompierii californieni. Mii de pompieri au fost mobilizaţi, iar zeci de mii de persoane au fost evacuate. Trei persoane au fost ucise, de asemenea, în alt incendiu de amploare, mai la sud, care a atins celebra staţiune balneară Malibu. Acest incendiu - "Woolsey fire" -, care a devastat peste 390 de kilometri pătraţi de vegetaţie, a fost şi el controlat în întregime.

Originea celor două incendii nu a fost identificată încă, însă mai multe victime au lansat o acţiune în justiţie împotriva furnizorului local de electricitate, Pacific Gas & Electricity. Potrivit plângerii, incendiul ar fi fost cauzat de scântei de la o linie de înaltă tensiune aparţinând societăţii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.