7.000 de militari păzesc lăcașurile de cult și școlile
Numărul militarilor care patrulează pe străzi în cadrul Operaţiunii Sentinelle - pentru a păzi lăcaşurile de cult şi şcolile în Franţa - a fost suplimentat de la 3.000 la 7.000, a anunţat Emmanuel Macron la Nisa, după ”atacul terorist islamist” în care ”Franţa a fost atacată”, soldat cu trei morţi la Bazilica Notre-Dame, relatează AFP. Această decizie are loc odată cu ridicarea planului de securitate Vigipirate la nivelul de ”urgenţă de atentat” pe tot teritoriul francez.
Militarii sunt însărcinaţi ”să păzească toate lăcaşurile de cult. Mai ales, evident, bisericile, pentru ca (sărbătoarea) Toussaint să poată avea loc în condiţii cuvenite”, declara Macron. Şeful statului francez a promis de asemenea că şcolile vor fi păzite ”la întoarcerea din vacanţă care urmează”. O şedinţă a Consiliului Apărării a avut loc vineri, la care participă preşedintele francez şi premierul Jean Castex.
Operaţiunea Sentinelle a fost înfiinţată în 2015, în urma atentatelor de la 7, 8 şi 9 ianuarie. Obiectivul operaţiunii este să asigure securitatea locurilor considerate ca expuse ameninţării teroriste - şcoli, lăcaşuri de cult, monumente, gări, aeroporturi, între altele. Militarii din cadrul operaţiunii sunt formaţi în mod special pentru a înfrunta ameninţarea teroristă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.