O femeie din Marea Britanie a născut super-gemeni
O femeie din Marea Britanie a avut parte de o mare surpriză la aproape trei luni de sarcină.
Mai exact, mama în vârstă de 39 de ani, a rămas din nou însărcinată şi i-a oferit micuţului Noah, bebeluşul ce urma să vină pe lume, o soră mai mică, pe nume Rosalie.
Când sarcina ajunsese la 12 săptămâni, doctorii au descoperit un al doilea bebeluș care avea o diferență de dezvoltare de trei săptămâni față de primul. Medicilor le-a fost greu să înțeleagă ce se întâmplă cu sarcina femeii, întrucât întâmplarea este foarte rară.
„Ce s-a întâmplat a fost că am ovulat, am rămas însărcinată cu Noah, iar după 3 săptămâni am ovulat din nou şi am rămas însărcinată cu Rosalie. Asta nu ar trebui să se întâmple deloc, mai ales la oameni”, a spus Rebecca Roberts, mama celor doi copii.
Cei doi super gemeni s-au născut în toamna anului trecut, iar părinţii s-au simţit ca şi cum ar fi câştigat la loterie. Sora mai mică a petrecut 95 de zile în unitatea de terapie intensivă neonatală până a putut merge acasă împreună cu fratele său.
Conform Mediafax, fenomenul rar prin care Rebecca le-a dat naştere celor doi, concepuţi la distanţă de trei săptămâni, se numeşte superfetare. Se manifestă prin formarea unui embrion dintr-un ciclu menstrual diferit, în timp ce un alt embrion este deja prezent în uter.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.