„La Severodonețk se decide soarta Donbasului”
Forțele ucrainene pierd teren la Severodonețk, în urma unui bombardament rusesc, dar spun că pot recupera orașul. Cea mai mare parte a orașului este din nou în mâinile Rusiei și nu mai este posibilă evacuarea civililor, încă blocați acolo, spune guvernatorul local. Ucrainenii mai controlează doar periferia, inclusiv zona industrială.
La Severodonețk se duce una dintre cele mai grele bătălii de la începutul războiului. Acolo se decide soarta Donbasului, spune președintele Volodimir Zelenski. Dacă Rusia va sparge rezistența ucraineană, va fi mai aproape de a cuceri întreaga regiune, deținută parțial de separatiștii pro-ruși din 2014. În prezent, linia frontului are 500 de kilometri lungime.
Armata ucraineană spune că a primit deja 150 de piese de artilerie de 155 mm (calibru mare) și circa 250 de vehicule blindate de la partenerii occidentali care o sprijină în lupta contra invadatorilor ruși.
Potrivit unui anunț făcut pe Twitter de armata ucraineană, obuzierele autopropulsate AHS Krabs din Polonia s-au alăturat tunurilor M777, FH70, CAESARs și M109A3. „Așadar, avem deja 5 tipuri de artilerie de tip NATO, care joacă un rol decisiv”, spun ucrainenii. De asemenea, armata ucraineană spune că a primit până acum aproximativ 250 de vehicule blindate: M113 TM, M113 YPR-765, Bushmaster, Mastiff, Husky și Wolfhound.
Armata ucraineană evidențiază și faptul că partenerii occidentali au furnizat mii de lansatoare antiaeriene portabile Stinger, Starstreak, Mistral, Piorun și Grom, lansatoare de rachete ghidate antitanc NLAW, Javelin și Milan și lansatoare de grenade.
„Artileria cu rază lungă de acțiune furnizată de Occident ar oferi Ucrainei puterea de care are nevoie pentru a învinge forțele ruse și de a recuceri Severodonețk în câteva zile”, a declarat joi guvernatorul regiunii Lugansk, Serghei Haidai. Rusia bombardează zonele din oraș care sunt încă controlate de Ucraina, iar forțele ucrainene vor putea să „facă curățenie" în Severodoneţk după ce vor primi artilerie cu rază lungă de acțiune, a adăugat Haidai într-un interviu distribuit pe rețelele sociale ale sale și citat de The Moscow Times.
Pe de altă parte, guvernatorul regiunii Lugansk a mai spus că forțele ruse distrug „tot ce poate fi folosit pentru apărare”, a precizat Reuters.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.