Colonelul care îi căra lui Putin "servieta nucleară" a fost găsit împușcat în cap
Colonelul rus Vadim Zimin, cel care căra servieta lui Vladimir Putin cu codurile nuclear, a fost găsit împușcat în locuința sa de lângă Moscova.
Colonel în retragere al Serviciului Federal de Securitate (FSB), Zimin, în vârstă de 53 de ani, era responsabil de transportul servietei care îl însoțește întotdeauna pe președintele Rusiei, relatează publicaţia Kyiv Post, preluată de Agerpres. El a îndeplinit această funcție încă de când liderul Federației Ruse era Boris Elțîn. Se crede că „servieta secretă” conține aparatul de lansare a rachetelor nucleare strategice ale Kremlinului, printr-un cod cheie personalizat și este sub supraveghere 24 de ore din 24 și 7 zile din 7.
Zimin a fost găsit în bucătăria apartamentului său din Krasnogorsk, regiunea Moscova, în seara de miercuri, 22 iunie. Iubita colonelului, medic de profesie, era plecată să trateze răniți de război. Presa rusă de stat a relatat că oficialul ar fi încercat „să se sinucidă” și a fost descoperit de fratele său „într-o baltă de sânge”. Zimin ar fi suferit o rană prin împușcare la cap, iar în apropiere a fost găsit un pistol pneumatic Izh 79-9TM. A fost transportat în stare gravă la spital, fiind internat la terapie intensivă.
Zimin a negat acuzațiile de luare de mită care i se aduc după ce a preluat o nouă funcție, în cadrul serviciului vamal.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.