Proces penal difuzat, în premieră, la TV
Camerele de luat vederi au fost autorizate să filmeze pentru prima dată un proces penal în Anglia și Țara Galilor, joi, când sentința unui bărbat judecat pentru omor prin imprudență a fost transmisă în direct la televiziune, potrivit Reuters. Guvernul spune că această măsură, promisă pentru prima dată în urmă cu un deceniu, va oferi publicului o mai bună înțelegere a procesului judiciar.
Filmarea este limitată la remarcile judecătorului cu privire la sentință și doar judecătorul apare în imagini, cu o întârziere de 10 secunde pentru transmisiunile în direct. În primul caz televizat la tribunalul penal central Old Bailey din Londra, judecătoarea Sarah Munro l-a închis pe Ben Oliver pe viață, după ce acesta a recunoscut în ianuarie că și-a ucis bunicul.
În prezent, pot fi televizate audierile de la Curtea de Apel din Londra și de la Curtea Supremă din Marea Britanie, iar unele cazuri din Scoția, care funcționează cu un sistem judiciar separat, au fost transmise din 1992.
Până joi, camerele de luat vederi au fost strict interzise în procesele penale din Anglia și Țara Galilor, imaginile de la audieri fiind limitate la schițe create din memorie de artiști cărora le este în continuare interzis să deseneze în interiorul sălii de judecată.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.