Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Ungaria a încălcat legislația europeană privind azilul

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis joi că Ungaria a încălcat legislaţia Uniunii Europene cu privire la azil, prin încetinirea posibilităţii de a solicita protecţie, informează DPA şi AFP, citate de Agerpres.
În urma izbucnirii pandemiei de COVID-19 în anul 2020, Budapesta a obligat cetăţenii anumitor state membre şi pe apatrizi să parcurgă o procedură preliminară înainte de a depune cererea de azil. Persoanele respective au trebuit întâi să meargă la ambasadele Ungariei de la Belgrad sau Kiev pentru a depune personal o declaraţie de intenţie pentru a cere azil. Ulterior, autorităţile ungare au putut decide dacă le permit sau nu solicitanţilor de protecţie să intre în Ungaria pentru a cere azil.
Comisia Europeană a considerat că această regulă încalcă legislaţia comunitară în materie de azil şi a dat în judecată Ungaria la cea mai înaltă instanţă judiciară a UE, ce are sediul la Luxemburg. CJUE a dat dreptate executivului UE, argumentând că regulamentul respectiv privează persoanele în cauză de dreptul de a solicita efectiv azil în Ungaria.
În decizii precedente, CJUE a anulat deja părţi esenţiale ale sistemului de azil din Ungaria. Astfel, în 2020, Ungaria a fost somată să-şi închidă centrele de în care ţinea închişi solicitanţi de azil, în număr limitat drastic, la frontiera sa. Un an mai târziu, interdicţia impusă ONG-urilor de a nu ajuta refugiaţii a fost, de asemenea, considerată contrară dreptului comunitar.
În 2022, doar 18 persoane au obţinut statutul de refugiat în Ungaria, număr mult sub cele din alte ţări UE.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de George Joi, 22 Iunie 2023 18:01 89.136.4.*** Link la comentariu

Un popor,care nu vrea să se supună (încă)globaliștilor (amestecarea raselor, religiilor, culturilor,etc.) !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.