Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Guvernul SUA deţine resturile unui OZN”

Nu suntem singuri în univers, iar autorităţile ascund dovezi ale existenţei extratereştrilor, inclusiv resturi ale unui obiect neidentificat, a declarat miercuri un fost ofiţer de informaţii în faţa unei comisii a Congresului american, relatează AFP, citată de Hotnews. În cadrul audierii sale de miercuri în faţa Congresului american, David Grusch a afirmat că a avut acces la documente oficiale care atestă existenţa unui obiect zburător extraterestru.
David Grusch s-a declarat "absolut" convins că Statele Unite ale Americii se află în posesia acestui OZN - numit în prezent de autorităţile americane drept "fenomen anormal neidentificat" ("UAP") - şi chiar a rămăşiţelor celor care îl operau. "În cadrul atribuţiilor mele, am aflat că există un program de recuperare a rămăşiţelor unui aparat neidentificat şi de analiză a acestuia", pentru a înţelege cum funcţionează, a spus David Grusch. Fostul agent, care a fost presat cu întrebări în timpul audierii, a declarat că nu poate oferi mai multe detalii în public din cauza informaţiilor clasificate implicate.
Fostul ofiţer de informaţii militare a fost audiat de o comisie a Camerei Reprezentanţilor pe probleme de securitate naţională, alături de doi foşti piloţi care susţin că au observat fenomene anormale.
"Credem că există fenomene anormale neidentificate care au fost menţionate şi raportate de piloţii Marinei şi ai Forţelor Aeriene", a declarat John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, care se subordonează Casei Albe, adăugând că "nu are răspunsuri cu privire la ce sunt aceste fenomene".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Reptilian din galaxia Andromeda Joi, 27 Iulie 2023 20:33 89.136.185.*** Link la comentariu

Confirm ca exista extraterestrii dar nu sunt ca in filme mici , verzi si cu ochii mari. Am avut ocazia sa intalnesc o astfel de creatura si am paralizat de spaima dar am vazut-o putin ca apoi a si disparut. Nu e momentul ca ei sa se lase descoperiti si la vedere pt ca omenirea nu e pregatita pentru

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.