Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Primul fost președinte condamnat din istoria Statelor Unite

Juriul din cadrul procesului Stormy Daniels al fostului președinte al SUA, Donald Trump, a ajuns la un verdict, joi noapte, după ce a deliberat vreme de 11 ore, pe parcursul a două zile. În urma acestui verdict, judecătorul de proces, Juan Merchan, urmează să stabilească pedeapsa pe care va trebui să o ispășească Donald Trump. Fostul președinte american e pasibil de închisoare sau de amendă. Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 capete de acuzare.

Juriul a ajuns la acest verdict cu unanimitate, așa cum prevăd regulile procesului. Judecătorul Juan Merchan a stabilit că sentința va fi anunțată în data de 11 iulie.
Înfuriaţi de condamnarea lui Trump pentru 34 de infracţiuni de către juriul newyorkez, susţinătorii fostului președinte au răspuns cu zeci de postări online violente. Unii dintre ei au chemat la atacuri asupra juraţilor, executarea judecătorului Juan Merchan sau, pur şi simplu, la război civil şi insurecţie armată.

Experții spun că este puțin probabil ca Trump să fie condamnat la închisoare. El este la prima abatere, iar infracțiunea de care a fost găsit vinovat este una non-violentă. Orice pedeapsă va consta probabil în sancțiuni financiare, eliberare condiționată, muncă în folosul comunității sau o combinație a acestora, scrie HotNews.
Potrivit Digi24, condamnarea nu îl va împiedica pe Trump să încerce să recâștige Casa Albă şi nici nu îl va împiedica să preia funcţia, dacă va câştiga alegerile. Acesta ar putea să candideze sau să câștige inclusiv din închisoare.

În cazul în care acest lucru se întâmplă, Trump nu va avea, însă, recordul de a fi primul candidat prezidențial care conduce o campanie din spatele gratiilor. În 1920, candidatul Partidului Socialist al Americii, Eugene Debs, a candidat la președinția SUA din închisoare, obținând puțin peste 910.000 de voturi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Make America great again Vineri, 31 Mai 2024 16:12 89.137.229.*** Link la comentariu

E o rusine pentru Joe Biden si acolitii lui sa il condamne pe Trump si pentru ce? Pt 100 mii sau alte facaturi din aste? E o rusine pentru America asa ceva ! America se va autodistruge cu asemenea porcarii! Trump e insasi America capitalista si prospera!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.