Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

11.000 de nord-coreeni vor lupta alături de ruși

Aproximativ 11.000 de soldați nord-coreeni sunt antrenați în Rusia și vor fi gata până la sfârșitul lunii octombrie pentru a fi trimiși să lupte în Ucraina, a declarat Kirilo Budanov, șeful serviciului de informații militar ucrainean, citat de HotNews. Agenția de informații sud-coreeană, la rândul ei, a afirmat vineri că regimul Kim Jong Un a decis să trimită 12.000 de militari să lupte alături de armata lui Vladimir Putin, inclusiv soldați din trupe speciale. 
Aceste informații vin după ce, joi, Volodimir Zelenski a spus că armata nord-coreeană se pregătește să participe la conflict, adăugând că este „primul pas către un război mondial”. Kremlinul a negat informația, dar a subliniat marţi că pactul de apărare reciprocă Rusia-Coreea de Nord, semnat în iunie de preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un, este „clar”. Tratatul de parteneriat strategic, la articolul 4, prevede „asistenţă militară imediată” în caz de agresiune armată.
Potrivit serviciilor speciale ucrainene, unii militari dintre cei trimiși de Phenian sunt deja în zone ocupate, iar șase ofițeri nord-coreeni ar fi fost deja uciși într-o lovitură cu rachete în urmă cu aproape două săptămâni.
Primul contingent de 2.600 de soldați va fi trimis în regiunea rusă Kursk, nu este clar unde vor merge restul trupelor nord-coreene, a mai spus Kirilo Budanov.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Nu va fie frica... Vineri, 18 Octombrie 2024 18:43 193.9.114.*** Link la comentariu

criminalul putin pica !

postat de Ivan+John=Love Duminică, 20 Octombrie 2024 04:21 5.13.222.*** Link la comentariu

Cati romani, polonezi, europeni in general, americani, lupta sub o forma sau alta de partea Ucrainei? Se pot da cifrele cat mai exacte?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.