SUA ameninţă să „lovească puternic” Iranul
Statele Unite vor „lovi puternic” Iranul, în cazul unui eşec al negocierilor nucleare, ameninţă secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, la o zi după negocierile între cele două ţări care vizează să împiedice Teheranul să se doteze cu arma nucleară, relatează AFP, citată de News.ro. „Nu vrem să ajungem acolo, dar dacă va trebui o vom face, pentru a împiedica Iranul să obţină bomba nucleară”, a adăugat el.
Cele două ţări - care nu întreţin relaţii diplomatice din 1980 - au discutat sâmbătă, prin medierea sultanatului Oman. Hegseth a catalogat aceste negocieri, care urmează să continue, drept „foarte constructive”, la fel ca Teheranul.
Occidentul, cu Statele Unite în frunte, suspectează Teheranul de zeci de ani că vrea să se doteze cu arma nucleară. Iranul, a cărui economie este sugrumată de sancţiuni, respinge aceste acuzaţii şi susţine că activităţile sale în domenul nuclear se limitează la scopuri civile.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.