„Fotografia anului”, un copil palestinian cu brațele amputate
O fotografie sfâșietoare a unui băiețel palestinian de nouă ani care și-a pierdut ambele brațe în timp ce fugea din calea unui atac israelian din Gaza a câștigat premiul principal la competiția World Press Photo 2025, transmite AFP, citată de Agerpres.
Imaginea, surprinsă de fotografa palestiniană Samar Abu Elouf pentru The New York Times, este un portret al tânărului Mahmoud Ajjour, evacuat la Doha după ce o explozie i-a smuls un braț și i l-a mutilat pe celălalt, anul trecut.
„Unul dintre cele mai grele lucruri pe care mama lui Mahmoud mi le-a explicat a fost că, atunci când Mahmoud a realizat că i-au fost amputate brațele, primul lucru pe care i l-a spus a fost: «Cum o să te mai îmbrățișez?»”, a declarat Elouf.
„Este o fotografie tăcută, care totuși vorbește foarte tare. Ea spune povestea unui băiat, dar și a unui război și mai amplu, care va avea un impact asupra generațiilor viitoare”, a declarat Joumana El Zein Khoury, directoare executivă a World Press Photo.
Juriul a analizat 59.320 de fotografii realizate de 3.778 de fotojurnaliști din întreaga lume.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.