Discurs istoric al Regelui Charles în Canada
Regele Charles al III-lea va rosti un discurs istoric cu ocazia redeschiderii Parlamentului canadian, informează AFP și Mediafax.
Vizita sa scurtă în Canada a fost interpretată ca o dovadă clară de sprijin, în urma amenințărilor de anexare ale președintelui american Donald Trump. Monarhul în vârstă de 76 de ani este, de asemenea, șeful statului canadian, membru al Commonwealthului.
Obligat la o strictă neutralitate politică, el nu a făcut niciodată vreun comentariu public cu privire la ambițiile președintelui american de a face din Canada al 51-lea stat american. Donald Trump este, de asemenea, un mare admirator al familiei regale.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.