Maia Sandu cere Uniunii Europene soluții creative pentru aderare
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut Uniunii Europene (UE) să identifice soluții „creative” pentru a accelera procesul de aderare a țării sale la blocul comunitar. „UE trebuie să găsească modalități «creative» pentru a ieși din impasul politic și a accelera procesul de aderare a Moldovei la blocul comunitar”, a declarat Sandu, pentru Euronews.
Șefa statului a subliniat că integrarea europeană reprezintă cea mai bună garanție pentru menținerea independenței Moldovei, în contextul tensiunilor geopolitice și al războiului de la graniță. „Nu puteți permite ca țările noastre să fie folosite de regimuri autoritare, pentru că exact asta se va întâmpla dacă nu facem parte din Uniunea Europeană”, a afirmat Sandu, la summitul privind extinderea UE de la Bruxelles.
Moldova a depus cererea de aderare la UE în 2022 și a obținut statutul de țară candidată în iunie același an, alături de Ucraina. Procesul depinde de acordul unanim al celor 27 de state membre, iar candidatura Moldovei a rămas legată de cea a Ucrainei, din motive geografice și strategice.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.