Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sancțiunile economice impuse Rusiei de Uniunea Europeană, reînnoite

Sancțiunile economice impuse Rusiei de Uniunea Europeană, reînnoite

Consiliul Uniunii Europene (UE) a reînnoit, luni, pentru încă șase luni, până pe 31 iulie 2026, sancțiunile economice împotriva Rusiei pentru războiul dus împotriva Ucrainei, potrivit unui comunicat al instituției, informează EFE, citată de Agerpres. Acestea includ restricții în domeniul comerțului, finanțelor, energiei, tehnologiei și bunurilor cu dublă utilizare, industriei, transporturilor și bunurilor de lux, printre alte măsuri punitive sectoriale.

De asemenea, ele interzic importul sau transferul de țiței transportat pe mare și anumite produse petroliere din Rusia către UE, excluzând mai multe bănci rusești din sistemul internațional de plăți SWIFT și suspendând activitățile de difuzare și licențele în UE ale mai multor mijloace de dezinformare sprijinite de Kremlin. Sunt incluse și măsuri specifice pentru a combate evitarea acestor sancțiuni.

„Atât timp cât acțiunile ilegale ale Federației Ruse continuă să încalce norme fundamentale ale dreptului internațional, inclusiv, în special, interzicerea utilizării forței, este necesar să se mențină în vigoare toate măsurile impuse de UE și, dacă este necesar, să se adopte măsuri suplimentare”, a declarat Consiliul UE, instituție care reprezintă cele 27 de state membre.

UE a aplicat sancțiuni economice Rusiei în urma invadării Peninsulei Crimeea în 2014 și a extins semnificativ acest regim după începerea agresiunii militare pe scară largă împotriva Ucrainei, în februarie 2022. Pe lângă aceste măsuri economice, UE aplică și alte sancțiuni împotriva persoanelor fizice și juridice, care includ interdicții de călătorie pe teritoriul comunitar și înghețarea activelor acestora în cadrul UE.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Somnul rațiunii naște monștri DEI Miercuri, 24 Decembrie 2025 04:52 5.13.151.*** Link la comentariu

Daa, i-au sanctionat pe ei si ne-au crescut noua toate costurile si au bagat industria europeana in faliment... mari ganditori si economisti de frunte, frati cu cei damboviteni...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.