Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Percheziții anticorupție la sediul partidului Iuliei Timoșenko

Percheziții anticorupție la sediul partidului Iuliei Timoșenko

Iulia Timoșenko, lidera partidului Batkivșcina și fost premier al Ucrainei, a reacționat în urma unor percheziții făcute de ofițerii anticorupție la sediul formațiunii pe care o conduce. NABU (Biroul Naţional Anticorupţie) și SAP (Parchetul Specializat Anticorupție) au anunțat, marți seara, că au deschis o anchetă privind fapte de corupție, iar sursele citate de presa de la Kiev spun că Timoșenko este vizată.

Aceasta a confirmat faptul că au avut loc percheziții la biroul său în cursul serii de marți, susținând ofițerii anticorupție au sosit cu cinci microbuze, au acționat fără mandat judecătoresc și nu i-au permis să cheme un avocat. De asemenea, ea a mai afirmat, într-un discurs în fața Parlamentului ucrainean, că ofițerii au percheziționat și biroul încuiat al lui Serhii Vlasenko, deputat din partidul condus de ea.

„Mi-au golit imediat geanta și mi-au luat telefoanele. Au un dispozitiv mic în care introduc coduri proxy, îl conectează și codul este spart în câteva minute. Am acest telefon de cinci ani. Nimeni nu și-ar fi putut imagina că întreaga mea viață, toate mesajele mele, toate conversațiile mele confidențiale ar fi expuse. Când scotocesc prin lucruri care nu au absolut nicio legătură cu motivul pentru care au venit, este cu adevărat îngrozitor”, a mai spus Timoșenko.

Între timp, NABU a publicat și un comunicat, alături de înregistrări audio şi imagini din timpul acestor percheziţii, în care la un birou apare o femeie cu faţa blurată, cel mai probabil Iulia Timoşenko, în timp ce anchetatorii scot dintr-o geantă un plic cu teancuri de dolari.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.