Galațiul, sub cod galben de instabilitate atmosferică, până la noapte
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă și pentru Galați, până duminică, 11 iunie, la ora 23,00.
„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, în cea mai mare parte a Olteniei și local în Muntenia. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp”, conform avertizării ANM.
De asemenea, tot duminică, 11 iunie, până la ora 21,00, a fost emisă o avertizare Cod portocaliu de averse torențiale. Zonele afectate sunt județele Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava, Neamț și Harghita și zona de munte a județelor Maramureș, Bihor, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș și Bacău: „Local, cantitățile de apă vor fi de 30-40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore)”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.