La Dunărea de Jos, cu măsura veșniciei, 17 ani de minunată restaurare

Duminică, 27 septembrie 2026,  Catedrala Arhiepiscopală din Galați a vibrat de lumină Duhului și a bucuriei, zi când clopotele i-au chemat pe gălățeni și brăileni la sărbătoarea celor 17 ani de la ridicarea Episcopiei Dunării de Jos la treapta de Arhiepiscopie. Era 27 septembrie 2009, când Eparhia de la Dunărea de Jos, prin ierarhii ei trecuți și prezenți, era recunoscută și confirmată la treapta de Arhiepiscopie. Implicit, Întâistătătorul Dunării de Jos, de atunci și de astăzi, Înaltpreasfințitul Părinte Casian era așezat în scaunul de Arhiepiscop, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a unui impresionant sobor de Arhierei din toată Ortodoxia.
   
De atunci și până astăzi, au trecut 17 ani, ani de grele încercări pentru comunitatea ortodoxă de la Dunărea de Jos, ani de bucurii și realizări. Ce apele, calamitățile naturale și timpul au deteriorat sau au distrus, Păstorul Dunării de Jos, cu ajutorul lui Dumnezeu, al clerului și al creștinilor, au restaurat, au zidit, unit și înflorit comunitatea dunăreană, cu măsura veșniciei.

După rânduială, în ultima duminică din acest septembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, a slujit - nu i s-au slujit - Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. A fost ziua când întreaga suflare a adus mulțumire lui Dumnezeu, pentru toate darurile revărsate  în cele două județe dunărene - Galați și Brăila.

Poate mai mult ca niciodată, credincioșii s-au bucurat de câteva ore de pace, de liniște, de frumusețea lui Dumnezeu, care se strecoară în suflet, doar când și noi jertfim câteva ore din timpul nostru, pentru Creator. Observ că, din ce în ce mai multe tinere familii își aduc pruncii la Sfânta Împărtășanie, nu înainte de a-i închina la Sfintele Icoane și a-i "saluta" pe Sfinții noștri cu Sfinte Moaște, ce se roagă pentru noi, în luminoasa și de viață dătătoare Catedrală din Galați.
   
În a 18-a duminică de la Rusalii, a Pescuirii minunate  (Luca 5, 1-1),  prin arhierească slujire, s-au împărțit har și dar. Astfel, cucernicul diacon Gheorghe Tobă a fost hirotonit preot, pentru a sluji sufletul creștinesc și românesc din Parohia Urleasca, Protopopiatul  Brăila, iar tânărul teolog Timotei Mistrean a fost hirotonit diacon. Pentru smerenie și ascultare, a fost acordată distincţia eparhială – „Crucea Sfântului Apostol Andrei” părintelui protosinghelul Antonie Ispas şi părintelui Danial Popa, ambii slujitori la Catedrala Arhiepiscopală.

Spre sfârșitul Sfintei Liturghii, au ajuns la rugăciunea de mulțumire mai mulți preoți, consilieri și deputați eparhiali, oameni din cultură și de artă, reprezentanți ai autorităților locale. Cu toții am mulțumit pentru binefacerile revărsate  la Dunărea de Jos și ne-am rugat pentru sănătate și pentru pacea socială. De aici, și de pretutindeni.

Nu a lipsit cuvântul de învățătură, când  Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit pericopa evanghelică rânduită în această duminică, în care Apostolul și Evanghelistul Luca ne aduce în atenției una dintre coordonatele umane: limita, în detrimentul măsurii. Starea și stadiul în care omul slab și slăbănogit de neputințe simte că nu mai poate să facă față încercărilor vieții. Și, în aceste împrejurări vitrege, imposibile, se ivește - de nicăieri uimirea - bucuria biruinței.

În pilda cu Pescuirea Minunată, Mântuitorul ne cheamă în largul Lacului Ghenizaret, cunoscut și drept Marea Galileii, situată în nordul Țării Sfinte, în apropiere de Bethsaida, așezare din care se trag primii (nu numai ei) Apostoli chemați la propovăduire de Fiul lui Dumnezeu - Cuvântul Întrupat.

Cum se întâmplă pescuirea primilor pescari?

„După o noapte grea, plină de încercări, pentru a pescui hrana cea de toate zilele, o pereche de câte doi apostoli – dezamăgiți și obosiți - trag cele două corăbii mai la mal, ca să-și curețe mrejele, cu speranța că după ce se vor odihni își vor relua pasiunea, ocupația de care depindea existența lor și a familiilor lor. Nu e nicio noutate, peștele era, pe vremuri, hrana săracului, bine ar fi să fie și astăzi", a deschis predoslovia Înaltpreasfințitul Părinte Casian, în Duminica Pescuirii minunate.

În context,  Părintele Arhiepiscop a explicat că, prin anagramă, numele IHTIS, din greacă, înseamnă pește. Fiecare literă citită formează inițialele numelui lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu; (IH, Iisus Hristos; Teos, Dumnezeu și particula „iios", fiu, în sensul de „Mântuitor", în greacă – „Sotir".

„Se știe foarte bine că, în timpul persecuțiilor împăraților romani, creștinii se legitimau, fără cuvinte, prin desenarea unui pește... Peștele e tăcut, este iute, iar el, peștele, ne hrănește dintotdeauna în două sensuri: uman și spiritual... În dezamăgirea pescarilor din pilda noastră, Cineva vine, parcă din altă lume, deși este un Om, dar cu o altă perspectivă. El, Străinul, urcă în prima corabie, unde intră în vorbă cu Petru, căruia îi cere să treacă să vâslească din nou, dar să ducă Corabia la adânc, mult mai departe, în valurile învolburate, care erau în suflet, în el, dar și în viața lui",  ne explică Părintele Arhiepiscop.

Fapt arhicunoscut, în momente de încercări și de neputințe, mai toți ne asemănăm cu proaspătul ucenic Petru, fratele lui Andre.  Mântuitorul îl invită pe Petru să insiste, să mai arunce undiță odată. „Doamne, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins.  Dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele... Și făcând ei aceasta, au prins mulțime mare de pește, că li se rupeau mrejele. Și au făcut semn și celor care erau în cealaltă corabie, să vină să ajute. Și au venit și au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde" (Luca 5,  4-7).

Și pescarii rămân uimiți de bogăția acestui pescuit, dar - acești pescari - viitorii Apostoli Andrei și  fratele său Petru sunt doar niște oameni simpli, dar pricepuți și înțeleg că Străinul care le-a venit în ajutor nu este oricine. „Străinul nu este altul decât Pescarul pescarilor, Învățătorul învățătorilor, Prietenul prietenilor, sursa și Izvorul vieții, este Domnul nostru Iisus Hristos. În fața dublei minuni, prezența Domnului în Corabie și minunea pescuitului minunat, Petru dă dovadă de trezire în sine și pentru sine  și face o rugăciune, în felul său: «Doamne, Te rog, ieși de la mine, nu sunt vrednic, sunt un om păcătos!». Această splendidă mărturisire are întrânsa o vedere de sine profundă și-n același timp o putere nevăzută până atunci. Lui Petru  nu-i este teamă nici de eșec, nici de greșelile lui, dar parcă-i prea mult ca Dumnezeu să stea atât de aproape de un om atât de păcătos. Astfel, acești pescari, oameni simpli, au lăsat totul și L-au urmat pe Hristos, pentru o altfel de pescuire, de oameni la Hristos”, a spus Părintele Arhiepiscop.
Cheia acestei pilde din Pescuirea minunată ne arată că Mântuitorul se strecoară în viața noastră, atunci când ne așteptăm mai puțin, când suntem la pământ... „Când sufletește suntem dezamăgiți de noi înșine sau de cei din jur, și  nu ne mai găsim locul, sau când nu mai putem face față grijilor vieții trecătoare, în ambele situații, Mântuitorul ne asigură că nu suntem niciodată singuri, dacă avem o credință puternică, în existența lui Dumnezeu, în fiecare firicel al vieții noastre, în fiecare suflare și respirație a noastră... Rugăciunea și prezența lui Dumnezeu în viața noastră ne  ridică dincolo de toate necazurile și eșecurile noastre”. 
 
Înaltpreasfințitul Părinte Casian a explicat sensul celor două corăbii din pilda noastră;  prima Corabie semnifică Biserica din care Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu lipsește niciodată, iar cealaltă corabie suntem noi, cei care trebuie să facem în sufletele și în viețile noastre loc lui Dumnezeu, când suntem la încercări, dar - mai ales - când ne este bine.
 
 Sfântul Antim, Apostolul Limbii române

De la primii ucenici chemați la apostolat de Mântuitorul și până astăzi, Cerul lui Dumnezeu este plin  cu Sfinți Martiri, Mărturisitori, Cuvioși, Filantropi... Între aceștia, pentru noi, românii, și nu doar pentru noi, Sfântul Antim Ivireanul (+ 1716), georgian prin naștere (cinstit pe 27 septembrie) este unul dintre Apostolii, Dascălii și Mucenicii care au slujit Biserica și Limba română, cu timp și fără timp. Este cel care a tradus - în Biserica noastră - Sfânta Liturghie în slovele Limbii române, în urmă cu trei sute de ani. Dincolo de faptul că există mentalitatea că în lume sunt doar trei limbi sacre: la noi se slujea în greaca veche sau în slavă, Sfântul Antim Ivireanul îndrăznea să spargă tiparele, să adune poporul credincios, la Sfânta Liturghie, în Limba română. Inclusiv astăzi, în multe locuri din lume, se slujește, îndeosebi, în greaca veche sau în slavă spre neînțelegerea credincioșilor.
 
Sfântul Antim Ivireanul este unul dintre marii înnoitori, în Duhul lui Dumnezeu, pentru români, deși, prin naștere era georgian. Căzut rob la turci, a fost cumpărat de Patriarhul Dositei Notara al Ierusalimului, de la care, peste ani, a fost răscumpărat de Voievodul Constantin Brâncoveanu și adus în Țara Românească, pe la  anul 1690. Primele activități pe care le-a făcut erau cele legate de tipărirea Cărților Sfinte: Antologhionul, Evangheliarul, Mărturisirea Ortodoxă, Floarea darurilor, Capete de poruncă, primul Liturghier greco-arab, Ceaslovul greco-slavo-român, toate acestea și încă altele au văzut lumina tiparului, datorită iscusinței și culturii acestui smerit Ierarh.

În 1705 a fost ales Episcop de Râmnic, iar în 1708, Mitropolit al Țării Românești.

O mare biruință a poporului român, prin acest Sfânt Ierarh, este cea din anul 1713, când Mitropolitul Antim a tipărit Liturghierul, integral în Limba Română, fiind primul român, prin adopție, care a introdus Limba română în Biserică.

Pictor iscusit, tipograf nu mai spunem, sculptor de mare respirație, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul nu a zidit sau restaurat doar biserici, nu a sculptat doar minunata ușă a Mănăstirii „Antim” din București, ctitoria sa, ci a sculptat, în lemn, chiar  alfabetul Limbii române, pentru ca noi astăzi să ne bucurăm, în cadrul Sfintei Liturghii, de frumoasa și Sfânta Limba română. 

Cea mai importantă scriere a sa - unde ne întâlnim cu frumusețea slovelor sale întraripate - este volumul „Didahiile”, care cuprinde 28 de predici, rostite la diverse sărbători.

Între altele, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a lăsat Bisericii și posterității un Testament însuflețit, căruia Înaltpreasfințitul Părinte Cassian i-a dat citire, spre luare aminte, despre cum se face slujirea și cât de importantă este activitatea filantropică,  în Sfânta Biserică.

„Nimeni nu a ridicat mai sus filantropia pe altar decât Sfântul Antim Ivireanul -  așa cum se vede la Sfânta Mănăstire Antim - unind Credința ortodoxă, Cultura și Limba română. El a răspândit această lucrare și la alte popoare ortodoxe, lăsând drept testament iubirea de aproapele- fratele nostru mai sărac și mai trist - și ridicând totodată pânzele învățământului românesc. De aceea, și noi trebuie să ne rugăm astăzi mult pentru un bun început de an școlar și universitar pentru toți studenții și profesorii, purtând în inimă încurajarea din cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”, ne-a recomandat Înaltpreasfințitul Părinte Casian.

Sfântul Antim Ivireanul a sfârșit mucenicește, în 1716, fiind ridicat de turci și dus în surghiun la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” de pe Sinai. Soldații otomani nu au mai avut însă răbdare și l-au ucis, pe drum, aruncându-i trupul în râul Tungia, lângă Adrianopole (după unele surse). Ucis cu trupul, Sfântul Antim, asemenea Mântuitorului, Maicii Domnului și tuturor Apostolilor sunt Icoanele noastre vii, care ne cheamă la înviere, din neam în neam, din veac în veac.
Foto: Arhiva ADJ