Un gălățean, în soborul Noilor Sfinți. Proclamarea locală a canonizării Părintelui Mucenic Constantin Sârbu

Vineri, 23 octombrie, va avea loc, la Mănăstirea „Mihai Vodă” (situată în apropierea Bisericii „Sapienței”), proclamarea locală a canonizării Sfântului Constantin Sârbu, unul dintre preoții mucenici, care a suferit în închisorile din timpul regimului ateist, între anii 1954-1962, la Jilava, apoi la Gherla (1956-1962), Aiud, în lagărele Poarta Albă (1955-1956) și Salcia (1959), unde tăia stuf, alături de miile de oropsiți - catalogați „coloniști MAI", pentru a face cale Dunării pentru Canalul Dunăre - Marea Neagră, potrivit „Raportului final al Comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România".
Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu s-a născut în comuna Cavadinești, județul Galați, la 10 ianuarie 1905, și la doar un an a rămas orfan de mamă. Pe fondul acestui necaz, tatăl său a avut un șoc nervos și durerea aceasta l-a urmărit întreaga viață.
Crescut de bunica Ioana, însuși părintele mărturisește că, la trei ani, s-au mutat la Galați, unde a trăit în nevoi, dar într-o casă încălzită de credința Ioanei. La mila 80 a Dunării, în cartierul Lozoveni, Constantin a făcut clasele primare la Școala Nr. 7 din Galați, încheind ca premiant.
Într-o vreme a întrebărilor, copilul află că Ioana era bunica, și nu mama sa. În această încercare a deznădejdii, buna Ioana îl ia de mână pe cel mic și îl duce în fața Icoanei Maicii Domnului, spunându-i: „Aceasta este Mama ta cea adevărată. Ea îți va purta de grijă, ei să te rogi!”
Din portul Galați, de odinioară, Ioana s-a mutat la fiul său, preot, la Smârdan, în coasta Galaților. Aici, vreo doi ani, copilăria nepotului său a fost însoțită de munca istovitoare în curtea unchiului.
Dornică să-și vadă nepotul preot, buna Ioana l-a înscris pe Constantin la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, unde era premiant. Adeseori – fiind pus în imposibilitatea de a-și plăti taxele școlare – se vedea amenințat că va fi dat afară...
După absolvirea Facultății de Teologie din București, după multe căutări, a pornit în nordul Moldovei, pentru o perioadă de slujire. S-a căsătorit cu Maria Constantinescu și a fost preoțit la Mănăstirea Adam, județul Galați, de Episcopul Nichifor Criveanu al Hușilor.
Revenit în București, l-a convins pe Mareșalul Antonescu și așa a zidit Biserica „Parcul Călărași” din Bariera Vergului, cu hramul „Sfinții Împărați”. Schimbarea regimului l-a transformat pe părintele Constantin Sârbu, în ochii ateiștilor, în „dușman al poporului”. A fost condamnat la opt ani închisoare și a suportat regimul ostil din închisorile ateiste între anii 1954-1962. Ani urmați de alți doi de domiciliu forțat.
La Gherla, preotul Constantin Sârbu a pătimit între anii 1956-1962, cele mai aprige și de neimaginat cazne (cu o întrerupere, în 1959, la Salcia). „M-au ars cu fierul roșu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut, dar le-am zis: «Puteți să mă chinuiți cât vreți, dar nu mă lepăd de Hristos»” ...
După cei opt ani de detenție, preotul gălățean a stat timp de doi ani cu domiciliul forțat la Viișoara, raion Slobozia, regiunea București. În acest răstimp, trimite un memoriu Patriarhului Justinian Marina, iar prin anul 1964, părintele Constantin Sârbu ajunge la Biserica ”Sapienței” din București, unde își va pune amprenta asupra acestui Sfânt Altar, pe care l-a scos din ruine.
Părintele Mucenic Constantin Sârbu a adormit în Domnul în 23 octombrie, fiind ucis într-un spital din București, la comanda fostului regim, fiind înmormântat în curtea „Sapienței”, ctitoria sa.
Vineri, 23 octombrie, în vecinătatea „Sapienței”, la Mănăstirea „Mihai Vodă” (sectorul 5, București), Ctitoria altui Martir al Neamului - Mihai Viteazul, se va desfășura, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, proclamarea locală a canonizării Sfântului gălățean Constantin Sârbu.
În soborul arhieresc se va afla și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
„Din pruncie, Părinte, în sărăcie trăind/ Te-ai curățit spre slujirea cea rânduită de Sus/ Ca să poți purta și sarcina aproapelui/ Astfel, Sfințite Constantin, Mucenic al lui Hristos/ A tuturor mângâiere te-a arătat,/ Cel ce lumea a mântuit, prin răstignirea Sa”.





Cand te gandesti ca suntem in secolul XXI !
Acum....cati nu au suferit cumplit? Cati or fi fost rasticniti ptr tara,ptr dreptate si nu i stim si nu i canonizam. A meritat???Pacat ca, toti cei din stat sunt jeguri si si au batut joc.