Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

O gălăţeancă, ambasadorul României la capătul lumii

Australia, Noua Zeelandă, Republica Kiribati, Republica Fijii, Insulele Solomon, Republica Vanuatu, Statul Independent Samoa, Tuvalu, Nauru sunt ţările în care o gălăţeancă, Nineta Bărbulescu, decan al corpului diplomatic, este acreditată drept ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României. La începutul acestei luni a avut loc prezentarea scrisorii de acreditare a diplomatului român în Tuvalu.

„O lume depărtată şi izolată în inima Pacificului, 11.000 de locuitori, polinezieni, simpli şi bucuroşi de oaspeţi. O ţară mică din perspectiva teritoriului şi a populaţiei, şi totuşi unul dintre cele mai mari state oceanice din regiune”, a mărturisit, după ceremonia de acreditare în Funafuti, Tuvalu, Nineta Bărbulescu, decan al corpului diplomatic.
Nineta Bărbulescu este deja un nume cunoscut cititorilor paginii de „Diaspora” a ziarului „Viaţa liberă”. „Sunt gălăţeancă prin naştere şi educaţie, toate visurile mele din copilărie au avut o dimensiune a depărtărilor, poate pentru că Dunărea este fereastra oraşului nostru spre lumea largă”, ne mărturisea în interviul pe care ni l-a acordat în octombrie 2015.
Fostă elevă a Şcolii Generale Nr. 26 şi a Liceului „Vasile Alecsandri” din Galaţi, Nineta Bărbulescu şi-a început cariera diplomatică imediat ce a absolvit, Magna cum Laude, Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în 1992. A avansat pas cu pas, de la ataşat diplomatic până la calitatea de ambasador plenipotenţiar, care i-a fost acordată în 2010.
În 2013 a fost desemnată ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Australia, în 2015 – în Noua Zeelandă, iar în 2018 a prezentat scrisorile de acreditate în Insulele Solomon şi Kiribati, devenind primul ambasador român numit în ţările din Insulele Pacificului. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a considerat că este omul potrivit să reprezinte diplomaţia românească în alte trei ţări: Samoa, Tonga şi Vanuatu. Pe 25 iunie 2019, prin decret prezidenţial, Nineta Bărbulescu, a fost acreditată în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Tuvalu. Iar pe 20 noiembrie 2019, a urmat decretul prezidenţial privind acreditarea gălăţencei şi în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Nauru.
Pentru contribuţii la politica externă a României, Preşedintele României i-a acordat distincţia Ordinul Naţional pentru Merit în Rang de Cavaler.

{gallery}tuvalu6feb2020{/gallery}

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.