Contrabandist gălăţean adus din Marea Britanie
Poliția Română a adus în țară un nou lot de patru persoane, pe numele cărora existau mandate de executare a unor pedepse privative de libertate sau de arestare preventivă.
Printre cei returnaţi din străinătate s-a aflat şi un bărbat din Galaţi, în vârstă de 33 de ani, care era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Acesta a fost adus din Marea Britanie, având emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de patru ani.
Cei patru au fost duşi în unități de detenție, în vederea executării pedepselor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.